joi, 30 noiembrie 2006

Judecatorii fara constiinta!

da mai departe pe mail

Ati intalnit sau ati auzit multa lume plangandu-se de anumite "relatii" intre judecatori si justitiabili. Mai grav este cand un judecator, procuror, grefier, expert s.a., desi se afla intr-un grad de rudenie cu una dintre partile intr-un proces nu se abtin, conform prevederilor Codului de procedura civila si Codului de procedura penala. Justitiabilul, daca numele nu coincid, necunoscand aceasta situatie nu intelege sa se foloseasca de institutia recuzarii! Solutiile in dosar insa, sunt total nelegale si netemeinice, in principal din acest motiv. Pentru a preintampina aceste practici, indraznesc sa preiau listele publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii si care sunt de natura sa ingrijoreze justitiabilul.


Incepand din acest an, toti judecatorii si procurorii au fost obligati prin lege sa depuna o declaratie, pe proprie raspundere, privind functiile juridice ori de investigare sau cercetare penala exercitate de sot, rude si afini pana la gradul al IV-lea inclusiv.


Concluziile studiilor pe aceste declaratii sunt cutremuratoare: circa 90% dintre magistrati au rude in instante si parchete, in avocatura, politie, notariate, executori judecatoresti si alte functii juridice, inclusiv functii de juristi la societati ale caror actionari sau administratori au grave probleme penale. N-am pomenit aici de rudele din Serviciile Secrete, care sunt ocolite, nu stim cat de legal, din aceste declaratii de interese.



Din 1990 pana in prezent presa a dat numeroase exemple de magistrati care au solutionat dosare in care rudele lor aveau interese. Desi codurile de procedura ii obliga pe magistrati sa se abtina cand au dosare in care apar rubedenii de-ale lor, au fost semnalate cu duiumul asemenea cazuri de incompatibilitate. Nu s-a luat nici o masura insa.

CSM trateaza cu indiferenta cazurile ce i se aduc la cunostinta, in pofida faptului ca incalcarea prevederilor privind interdictiile si incompatibilitatile pentru magistrati constituie abatere disciplinara potrivit legii.



Din studiul declaratiilor de pe site-ul CSM reiese ca, in unele cazuri acestea contin atatea rude, incat formularele cu spatii speciale pentru cinci persoane nu au fost suficiente si a trebuit sa se scrie cat mai inghesuit.

Asa cum am aratat, justitiabilii vor putea astfel sa-i depisteze in timp util pe acei magistrati care nu inteleg sa se abtina unde este cazul.

Totodata, rog persoanele care au stiinta despre dosare in care magistratii au solutionat cauze cu interese pentru ei sau rudele lor, sa ma contacteze.

Voi publica listele cu judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care au neamuri in sistemul judiciar.

da mai departe pe yahoo messenger
Lista judecatorilor de la Inalta Curte

1 - LIDIA BARBULESCU, vicepresedintele Inaltei Curti

- sotul Constantin Barbulescu, procuror la Parchetul Tribunalului Olt;

- fiica Alina Barbulescu, consilier la Institutul National de Criminologie;

- fratele Gheorghe Constantinescu, procuror la Parchetul Tribunalului Olt;

- cumnata Violeta Constantinescu, registrator Birou Carte Funciara Olt;

- verisor Stefanel Negulici, avocat in Baroul Olt;

2 - ANTON PANDREA, presedintele Sectiei penale

- sotia Alexandra Pandrea, avocat in Baroul Bucuresti;

- fiica Andreea Ioana Pandrea, avocat in Baroul Bucuresti;

- sora Mariana Victoria Ioan, procuror la Parchetul Capitalei;

- cumnatul Mihai Ioan, procuror la Parchetul General - DIICOT;

3 - EUGENIA LOHAN, presedintele Sectiei comerciale

- nepoata Mihaela Bolintineanu, consilier BCR;

4 - VICTORIA GABRIELA BIRSAN, presedintele Sectiei contencios-administrativ

- sotul Corneliu Birsan, judecator la CEDO Strasbourg;

- sora Tatiana Dragomir, consilier juridic la Ministerul Justitiei;

5 - MARIA ANGHELESCU, judecator

- fiul Cosmin Anghelescu, avocat in Baroul Bucuresti;

- fiica Olivia Anghelescu, expert la Institutul National al Magistraturii;

6 - MIRCEA ARON, judecator

- sotia Florentina Aron, notar public;

7 - VOICA IOANA BARBULESCU, judecator

- fiul Virgil Barbulescu, avocat in Baroul Bucuresti;

8 - DRAGOS BARCANESCU, judecator

- sotia Camelia Barcanescu, avocat in Baroul Bucuresti;

9 - GABRIELA ELENA BOGASIU, judecator

- sotul Mihai Bogasiu, avocat in Baroul Bucuresti;

- afin gradul II Claudia Bogasiu, avocat in Baroul Bucuresti;

- afin gradul IV Mircea Mihai, avocat in Baroul Bucuresti;

10 - GHEORGHE BUTA, judecator

- sotia Mariana Buta, notar public;

- fiul Paul George Buta, consilier juridic Asociatia de Drept al Proprietatii Intelectuale;

- sora Elena Carlig, judecator la Curtea de Apel Brasov;

- nepoata Daniela Iorga, notar public;

11 - ELENA CARCEI, judecator

- nepot Viorel Pavel, grefier Tribunalul Buzau;

- nepoata Geta Tohaneanu, grefier sef la Parchetul Tribunalului Buzau;

12 - MARIANA CIRSTOCEA, judecator

- afin gradul IV, Daniela Onea, consilier juridic SC T. Turceni SA;

- afin gradul IV, Badita Onea, grefier la Judecatoria Craiova;

- afin gradul II, Simona Ilie, grefier la Curtea de Apel Craiova;

13 - ADRIANA CHIOSEAUA, judecator

- fiul Horia Chioseaua, avocat la SCPA "Musat si asociatii";

14 - GILICA CIUCA, judecator

- verisoara Irina Zamfirescu, avocat in Baroul Bucuresti;

- nepotul Claudiu Zamfirescu, jurist la Curtea de Arges;

15 - RODICA COSMA, judecator

- sotul Marius Daniel Cosma, judecator la Curtea de Apel Brasov;

16 - FLORIN COSTINIU, judecator

- sotia Viorica Costiniu, judecator la Curtea de Apel Bucuresti;

- fiica Alexandra Croitoru, avocat in Baroul Bucuresti;

- varul Ionel Marian Costiniu, avocat in Baroul Bucuresti;

17 - LAVINIA CURELEA, judecator

- sora Nicoleta Curelea, grefier la Curtea de Apel Ploiesti;

18 - ADRIANA VIORICA DENES, judecator

- fiica Oana Andreea Denes, avocat Baroul Bistrita Nasaud;

19 - IOANA DRAGOMIR, judecator

- fiul George Augustin Dragomir, avocat in Baroul Vaslui;

20 - DRAGU CRETU, judecator

- fiica Oana Dragu (Constantin), notar la Galati;

- ginerele Mihaita Constantin, avocat in Baroul Galati

21 - MAGDALENA DUMITRU, judecator

- fiica D. Toma Dragomir, avocat in Baroul Bucuresti;

22 - EMILIA EZER, judecator

- sotul Gheorghe Ezer, avocat in Baroul Bucuresti;

- fiul Marius Ezer, avocat in Baroul Bucuresti;

- fratele Gheorghe Tanase, executor UNEJ;

- cumnatul Lucian Ezer, executor UNEJ;

- cumnata Virginia Ezer, grefier la Inalta Curte de Casatie;

- nepotul Bogdan Ezer, avocat in Baroul Bucuresti;

23 - ELENA FLOREA, judecator

- ruda de gradul II Tudora Dracea, judecator la Curtea de Apel Craiova;

- afin gradul I Raluca Alexandra Floarea, consilier juridic la CMN Technologies;

24 - NICOLETA FLOREA, judecator

- verisoara Adina Antone, registrator la Oficiul de Cadastru Brasov;

- verisoara Diana Gheorghe, jurist la BNP "Cazan Maria" Brasov;

25 - GABRIELA GASPAR, judecator

- sotul Acsinte Gaspar, judecator la Curtea Constitutionala;

- cumnata Maria Negrila, avocat in Baroul Bucuresti;

- nora Adriana Gaspar, avocat la SCA Nestor;

- afin gradul IV Monica Negrila, avocat in Baroul Bucuresti;

- ruda gradul III Crisan Nedelcu, notar in Bucuresti;

26 - TRAIAN GHERASIM, judecator

- sotia Elisabeta Gherasim, judecator la Curtea de Apel Ploiesti;

- fiul Andrei Gherasim, avocat in Baroul Bucuresti;

- nepoata Cristina Iamandi, consilier juridic la RAFO SA Onesti;

27 - GHICIU PASCU, judecator

- fiica Adriana Filip, procuror DIICOT;

28 - FLORICA GLODEAN, judecator

- fiica Nicoleta Glodean, avocat in Baroul Bucuresti;

29 - NINA ECATERINA GRIGORAS, judecator

- sotul Gabriel Grigoras, avocat in Baroul Bucuresti;

- ruda de gradul IV Mihai Marinescu, avocat in Baroul Bucuresti;

30 - CARMEN MINODORA IANOSI, judecator

- sotul Nelu Cristinel Ianosi, comisar la IPJ Brasov;

31 - GABRIEL IONESCU, judecator

- sotia Stefania Ionescu, avocat in Baroul Bucuresti;

32 - CORINA JIJIE, judecator

- sotul Antonel Jijie, subprefect la Prefectura Dambovita;

- sot de verisoara Mihai Dragos Tilnepea, jurist la CAS Prahova;

33 - ROZALIA ANA LAZAR, judecator

- sotul Petru Lazar, avocat in Baroul Bucuresti;

34 - CARMEN GAROFITA LUNGU FULGA, judecator

- sora Diana Sulea, grefier la Curtea de Apel Bucuresti;

35 - GHEORGHITA LUTAC, judecator

- sora Elena Mincu, judecator la Curtea de Apel Bucuresti;

36 - SIMONA CAMELIA MARCU, judecator

- sotul Gil Vasile, avocat;

- afin gradul II Marius Nicu Vasile, procuror la Parchetul Sectorului 4;

- afin gradul IV Adi Liliana Grigore, grefier la Judecatoria Buftea;

- afin gradul IV Silvia Ileana Raportaru, grefier la Inalta Curte de Casatie;

37 - GHEORGHE STEFAN MATEESCU, judecator

- fiica Liana Camelia Mateescu, avocat stagiar;

38 - NICULAE MANIGUTIU, judecator

- sotia Elena Mihaela Manigutiu, prim-procuror adjunct la Parchetul Judecatoriei Sibiu;

- cumnata Daniela Ciobota, grefier la DIICOT Sibiu;

- var primar Viorel Ciobota, comisar la Garda Financiara Mures;

- var primar Mircea Ciobota, agent politie Mures;

39 - AURELIA MOTEA, judecator

- fiul George Motea, avocat in Baroul Bucuresti;

40 - RUXANDRA NEAGU, judecator

- afin gradul III, Irina Gabriela Popescu, avocat;

41 - SILVIA NEBELA, judecator

- fiica Adriana Maria Nebela, notar in Timisoara;

42 - ADINA NICOLAE, judecator

- sotul Marian Nicolae, avocat in Baroul Bucuresti, director la Pandectele Romane si arbitru la Curtea de Arbitraj Bucuresti;

43 - MIHAI STANJENEL NUCA, judecator

- sotia Valentina Nuca, avocat in Baroul Bucuresti;

- fiul Paul Nuca, avocat in Baroul Bucuresti;

- sora Daniela Ratz, avocat in Baroul Bucuresti;

- nora Monica Nuca, consilier juridic la SC Complex Apicol SA Bucuresti;

44 - MAURA OLARU, judecator

- ruda de gradul III, Ovidiu Zarnescu, avocat;

45 - VICTOR CAMENITA PASCA, judecator

- fiica Sandra Camenita Pasca, procuror la Parchetul Buftea;

- fiica Sorana Camenita Pasca, avocat in Baroul Bucuresti;

- cumnatul Viorel Pasca, avocat in Barou Timis;

- cumnata Mihaela Pasca, avocat in Baroul Timis;

- nepotul Ionut Pasca, avocat in Baroul Timis;

- nepotul Mihai Pasca, avocat in Baroul Timis;

46 - STEFAN PISTOL, judecator

- fiica Raluca Cristina Pistol, grefier la Curtea de Apel Bucuresti;

47 - DOINA POPESCU, judecator

- verisoara Alexandrina Nicolae, avocat la Baia Mare;

48 - NELA PETRISOR, judecator

- varul Andrei Ionut Claudiu, judecator la Judecatoria Pogoanele - Buzsu;

49 - IULIANA POPESCU, judecator

- sotul Corneliu Popescu, procuror la Parchetul Inaltei Curti;

- fiul Alexandru Popescu, avocat in Baroul Bucuresti;

- nora Irina Gabriela Popescu, avocat la BI "Vasile Manea Dragulin";

- ginerele Gabriel Mihai Sirghi, consilier juridic la SC Ovi Mar Impex Company SRL;

50 - MARIANA ZENOVIA POPESCU, judecator

- sotul Nicolae Popescu, avocat in Baroul Bucuresti;

51 - VALERIA POPOV, judecator

- sotul Mihai Popov, procuror general la Parchetul Curtii Militare de Apel;

- verisoara Carmen Tatarus, avocat in Baroul Bucuresti;

52 - IULIANA PUSOIU, judecator

- fiica Raluca Hurdubaliu, jurist la BCR;

- var primar Dorin Georgescu, avocat in Baroul Bucuresti;

53 - VERONICA RADULESCU, judecator

- var primar Cristian Pop, avocat in Baroul Bucuresti;

54 - ANA ALEXANDRINA SAVIN, judecator

- nepoata Anca Savin, avocat in Baroul Bucuresti;

55 - CARMEN SIRBU, judecator

- tatal Benedict Sirbu, consilier de concurenta la Consiliul Concurentei;

- fratele Cristian Sirbu, avocat in Baroul Bucuresti;

56 - OCTAVIA SPINEANU - MATEI, judecator

- tatal Ion Matei, avocat in Baroul Prahova;

57 - LIVIA DOINA STANCIU, judecator

- sotul Andrei Stanciu, avocat in Baroul Tulcea;

58 - GABRIELA STECOZA, judecator

- fiul Gabriel Catalin Stecoza, consilier parlamentar la Camera Deputatilor;

59 - IOANA SURDESCU, judecator

- sotul Gheorghe Surdescu, procuror la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti;

60 - MAGDALENA CRISTIDE SERBANESCU, judecator

- sotul Gabriel Cristide Serbanescu, jurist la BNP Acord;

- fiica Raluca Cristide Serbanescu, functionar public cu statut special la MAI;

61 - MARIANA BRANDUSA STEFANESCU, judecator

- nepoata Oana Brandusa, avocat in Baroul Bucuresti;

62 - CRISTINA IULIA TARCEA, judecator

- mama Elena Boroi, notar la BNP Boroi;

- fratele Gabriel Boroi, profesor la Facultatea de Drept Bucuresti;

- fratele Silviu Catalin Boroi, notar la BNP Boroi;

- sora Elena Paula Boroi, notar la BNP Boroi;

- cumnata Dana Boroi, judecator la Judecatoria Sectorului 4;

- cumnata Maria Boroi, notar la BNP Boroi;

- vara Corina Petrache, avocat;

- afin gradul IV Dragu Petrache, consilier juridic la Consiliul Judetean Ialomita;

63 - CARMEN TRANICA TEAU, judecator

- tatal Marin Teau, judecator la Judecatoria Bals;

64 - NICULAI TEODOROVICI, judecator

- fiul Costin Teodorovici, avocat stagiar la SA Nestor;

65 - DANA IARINA VARTIRES, judecator

- sotul Adrian Gabriel Vartires, procuror la Inspectia Judiciara a CSM;

- cumnatul Valentin Petrisor Vartires, avocat;

66 - ALIXANDRI VASILE, judecator

- nepoata Oana Dascalu, notar public;

67 - GHEORGHE VOICESCU, judecator

- fiul Constantin Voicescu, avocat in Baroul Bucuresti;

68 - ROMANITA VRINCEANU, judecator

- sotul Viorel Draghi, avocat in Baroul Bucuresti;

69 - VICTORIA MAFTEI, prim magistrat

- fiul Emilian Maftei, jurisconsult la SC Asirom SA;

70 - CORNELIA TANASACHE, magistrat asistent sef

- nepoata Lucia Madalina Bocu, consilier la CSM;

Si lista va continua:

NOTA:

Persoanele care au probe despre cazuri in care exista judecatori sau procurori care au solutionat dosare ale rudelor lor, sau in care au avut personal diverse interese, sunt rugate sa ma contacteze:

Avocat Bogdan Radu Curelea – Baroul Bucureşti

Telefon: 0744632262

miercuri, 29 noiembrie 2006

Ce este un program de afiliere RichDad?

Simplu, pune pe blogul sau siteurile pe care le administrezi, bannere si linkuri care trimit o parte din vizitatori catre siteuri comerciale si primesti un comision din vanzarile verificate care vin de pe blogul sau siteul tau.
da mai departe pe mailO data cu acceptarea cererii tale, porneste si programul de incasare a bonusurilor pe care le vom denumi in continuare VENITURI PASIVE.

Aflierea la RichDad.com este gratuita.

Pentru a te inscrie in acest program trebuie sa detii un site sau blog, sau sa administrezi un site/blog. Daca nu ai un site, poti deschide un blog.

Deschiderea si administrarea unui blog este gratuita.

Vizitatorii pot cumpara produse de pe RichDad.com trimisi de pe bannerele din siteul sau blogul tau iar tu vei primi un comision din aceste vanzari.

Vei primi comisioane aditionale din vanzarile generate de sub-afiliatii tai si care vor genera un volum de vanzari mai mare cu cat sunt mai multi.

Este usor sa obtii 50$- 500$ pe luna de la RichDad.com chiar daca ai un trafic relativ redus. Pentru un trafic mediu va puteti astepta la vanzari considerabil mai mari.

Programul RichDad.com iti poate asigura un venit pasiv cu minim de efort din partea ta. Cartile din seria Rich Dad sunt best sellers (vezi Amazon.com, New York Times, Business Week, USA Today and The Wall Street Journal.) ceea ce este un beneficiu major pentru afiliati.
In plus, RichDad.com te ajuta cu un sistem de management al cestui program.

Cum functioneaza?


1. Citeste acest material dupa care dai click pe bannerul din stanga.
da mai departe pe mail2. Cand ti s-a aprobat cererea de afiliere (cca. 15 zile lucratoare sau chiar mai repede) vei primi un email cu instructiuni de la RichDad.com.
3. Insereaza bannerele in siteul sau blogul tau.
4. Urmareste-ti vanzarile din pagina sistemului de adminstrare.

In timp ce majoritatea programelor de afiliere ofera comision numai pe vanzarile facute in timpul vizitarii siteului comercial, CASHFLOW Connection permite obtinerea comisionului pe un interval de 100 de zile de la clickul cumparatorului pana la cumpararea efectiva.

da mai departe pe yahoo messengerDe exemplu, un utilizator da click pe un banner afisat pe siteul sau blogul tau si este directionat catre RichDad.com dar nu cumpara imediat. RichDad.com acorda un timp de pana la 100 de zile pentru o cumparare efectiva. Ceea ce inseamna ca daca vizitatorul care a dat click pe un banner la tine si a ajuns intamplator dupa doua, trei luni direct pe www.RichDad.com, tu tot vei obtine un comision din acea vanzare.

Sistemul de linkuri si bannere pus la dispozitie de RichDad.com permite inregistrarea oricarui click pentru vizitarea www.RichDad.com. Daca un utilizator cumpara din acea vizita sau din orice alta vizita, utilizand acelasi calculator, in 100 de zile, vei obtine un bonus.

In plus, poti inscrie sub-afiliati si vei obtine un comision din vanzarile lor. Deci vei fi platit pentru toate vanzarile generate de situl sau blogul tau, plus un comision din fiecare vanzare realizata de sub-afiliatii tai.
Unii afiliati constata ca e mai usor sa-si construiasca o retea de sub-afiliati decat sa se ocupe de promovarea bannerelor.

Cum sunt platit si cu cat?


Exista doua modalitati de a genera un venit pasiv din acest program de afiliere.

da mai departe pe mail1. Trimitand vizitatori de pe siteul/blogul tau sa cumpere de pe RichDad.com
a. Din fiecare vanzare verificata ca fiind de pe siteul/blogul tau in max 100 de zile de la primul click, vei primi 15% comision din totalul vanzarilor, excluzand taxele si transportul.
b. Comisionul tau va fi trimis trimis prin cec, trimestrial, in acord cu returnarile de produse, comenzilor de test sau comenzilor incomplete.

2. Inscriind mai multi afiliati (sub-afiliatii tai sunt afiliati RichDad.com).
a. Pentru fiecare vanzare verificata ca fiind de pe siturile/blogurile sub-afiliatilor, facuta in max 100 de zile de la primul acces, vei obtine 2% comision din vanzarile totale, excluzand taxele si transportul (sub-afiliatii primesc un comision de 15% din vanzarile lor).
b. Acesti 2% vor apare in compensarile trimestriale.

da mai departe pe yahoo messengerAfiliatii sunt platiti dupa urmatorul program:
Trimestru incepe cu prima zi de la inscriera in program si se termina in 3 luni la ora 24:00 East Coast Time (U.S.). CASHFLOW Connection va procesa comisioanele confirmate in urmatoarele 15 zile de la terminarea trimestrului. Cecurile cu comisioane vor fi trimise in a 15 a zi, iar in cazul in care e duminica, luni. Deci in trei saptamani de la terminarea trimestrului vei primi comisionul realizat.

Cum incepi?

Viziteaza www.moneywerx.com (Rich Dad’s Affiliate Program trading site).
Incepe prin a studia www.RichDad.com cel mai cautat site cu produse pentru dezvoltarea abilitatilor financiare. Citeste cateva carti scrise de Robert Kiyosaki (se gasesc si pe piata noastra) si bineinteles iti propunem sa aplici cateva teorii din aceste carti in CASHFLOW® 101. Devenind familiar cu produsele CASHFLOW Connection le vei intelege si promova mai bine.

O data ce esti obisnuit cu aceste lucruri:
1. Citeste cu atentie aceste pagini dupa care dai clic pe bannerul de mai jos.
2. Pastreaza ID-ul pe care il vei primi pe email si parola. Salveaza-l in folderul RichDad de pe calculatorul tau.
3. Urmareste instructiunile din emailul pe care il vei primi pentru acceptarea in acest program.
4. Pune bannerele si linkurile in siteul sau blogul tau pe care le vei lua (copy/paste) din sitemul de administrare.
5. Urmareste-ti campaniile din sistemul de administrare.
6. Modifica-ti strategiile in timp pentru maximizarea comisioanelor folosind informatiile noastre.

FAQ


I. Ce este programul Rich Dad's Affiliate?
da mai departe pe mailR. Programul Rich Dad's Affiliate Program este condus de CASHFLOW Technologies, Inc. si RichDad.com. Acest program, cum sunt si cele conduse de Amazom.com si CDNow, reprezinta un sistem simplu de urmarire a clikurilor pe bannerele sau linkurile siteurilor/blogurilor afiliate la RichDad.com si care genereaza o vanzare.

I. De de anume am nevoie pentru a fi afiliat?
R. Ai nevoie de un site/blog pe care sa-l administrezi. Ca afiliat vei promova produsele Rich Dad prin adaugarea bannerelor sau linkurilor in siteul/blogul tau.

I. Cum funcitioneaza programul?
R. Cand vizitatorii siteului/blogului tau dau click pe un banner de la RichDad.com, introdus in siteul/blogul tau, viziteaza RichDad.com si fac o comanda, tu vei primi un comision din acea vanzare.

I. Cat costa aceasta afiliere?
R. Nu se percepe nici o taxa pentru afilierea la RichDad.com.

I. Cat timp dureaza sa pana sunt admis in acest program?
R. De obicei in 10-15 zile lucratoare ai raspunsul. Daca ai nelamuriri, trimite un email pe adresa stephanie@richdad.com

da mai departe pe yahoo messengerI. O data ce am fost acceptat, cat timp dureaza pana incep sa il folosesc?
R. Vei primi un email de confirmare cu linkul catre Secure Online Order System, sistemul tau de gestionare a acestui program. Aici va gasi tot ce ai nevoie pentru situl/blogul tau.

R. Cand un vizitator al sitului/blogului tau este trimis care RichDad.com si face o comanda, tu vei primi 15% din acea vanzare, mai putin taxele si transportul.

I. Cum pot obtine bonusuri in bani cu programul de afiliere RichDad.com?
R. Pe langa comisioanele obisnuite poti obtine bonusuri in bani prin recomandare, adica de la sub-afiliatii tai. Pentru fiecare vanzare verificata de la sub-afiliatii tai vei primi 2% din pretul produselor vandute, mai putin taxele si transportul. Ei vor primi 15% comision din vanzari.

I. Ce este un sub-afiliat?
R. Sub-afiliatii sunt, ca si tine, utilizatori care au un site/blog si care isi doresc un venit pasiv. Tu ii poti invita in acest sistem completand adresa lor de email, atunci cand esti afiliat. Acceptand invitatia, ei vor deveni afiliati RichDad.com si sub-afiliati tie.

I. Cat pot castiga din acest program?
R. RichDad.com estimeaza ca afiliati pot castiga intre 50$ si 350$ pe luna din comisioane, avand un trafic relativ scazut. Afiliatii care au un trafic mai mare, obtin comisioane substantial mai mari. Depinde de tine in cea mai mare masura.

I. Cum si cand sunt platit de programul de afilliere RichDad.com?
R. Comisioanele sunt platite cu cecuri trimestrial. Trimestru incepe cu prima zi de la inscriera in program si se termina in 3 luni la ora 24:00 East Coast Time (U.S.). CASHFLOW Connection va procesa comisioanele confirmate in urmatoarele 15 zile de la terminarea trimestrului. Cecurile cu comisioane vor fi trimise in a 15 a zi, iar in cazul in care e duminica, luni. Deci in trei saptamani de la terminarea trimestrului vei primi comisionul realizat.


I. Cum imi urmaresc comisioanele?
R. In Secure Online Order System, in pagina Admin poti verifica toate vanzarile si comisioanele efectuate. Pentru a accesa acest sistem securizat ai nevoie de un username si o parola pe care le vei primi prin email cand esti acceptat.

I. Cum imi maresc comisionul?
R. RichDad.com iti va furniza tools & tips-uri in siteul admin pentru a te ajuta sa aduci vizitatori pe situl/blogul tau.

Programul Rich Dad's Affiliate iti poate mari veniturile pasive cu un minim efort din partea ta. Afiliatii vor beneficia de faptul ca toate cartile din seria Rich Dad sunt pe listele de best-sellers la Amazon.com, New York Times, Business Week, USA Today and The Wall Street Journal. In plus
RichDad.com iti furnizeaza tools & tips-uri pentru promovarea liniei de produse Rich Dad.

Si nu uita, sub-afiliatii tai isi pot mari comisionul cu putin ajutor din partea ta.

I. Cum incep?
R. Studiaza putin siteul www.RichDad.com si incredibilul succes al produselor, CASHFLOW® 101, CASHFLOW® 202, seria cartilor Rich Dad (se gasesc si pe piata noastra). Afiliatii care au cunostinte despre aceste produse sunt cu un pas inaintea celorlalti.

Pentru a incepe incasarea comisioanelor prin programul de afiliare RichDad.com te rugam sa urmaresti instructiunile care vor apare dupa ce dai click pe bannerul de jos

da mai departe pe mail1. Alege un banner. Introdu informatiile si url-ul (adresa web a siteului) unde vrei sa le folosesti. Bannerul va functiona oriunde si ne ajuta sa monitorizam activitatea. Verifica adresa ta de email sa fie introdusa corect. Poti introduce mai multe url-uri in functie de numarul de site-uri pe care doresti sa le folosesti.

2. Click pe butonul Sign-Up. In timp ce astepti aprobarea te rugam sa vizitezi www. moneywerx. com siteul cu tools & tips-uri. Asigura-te ca ai citit si inteles cum functioneaza acest program de afiliere.

da mai departe pe yahoo messenger3. Viziteaza Siteul Admin (Secure Online Order System) dupa ce ai primit confirmarea inscrierii pe email. Poti copia codul HTML al bannerelor de acolo. Aceste bannere vor trimite vizitatorii direct in sectiunea dedicata acelor produse pe RichDad.com.

4. Verifica periodic www. moneywerx. com pentru noi tools & tips-uri.

Nota: Vei primi un email de acceptare cu username-ul si parola pentru Siteul Admin (Secure Online Order System). De aici vei monitoriza performanta campaniilor tale si comisioanele. Tot aici vei gasi codul HTML pentru bannerele si linkurile ce le poti introduce in siteul tau. Aceste coduri pot fi innoite din cand in cand.

Firma ta răspunde penal! (partea a 2 -a)

Am vorbit deja, pe scurt şi am enumerat care sunt pedepsele principale, precum şi cele complementare aplicabile persoanelor juridice, aşa cum sunt ele reglementate de Legea 278 din 04.07.2006 pentru modificarea Codului penal, prin care a fost instituită şi răspunderea penală a acestor persoane.

Astăzi, voi detalia pedepsele principale aplicabile persoanelor juridice care se fac vinovate de săvârşirea vreunei infracţiuni.

Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt cuprinse în Capitolul IV1 al Codului penal în actuala sa formă.

În art. 711 al Codului penal este reglementat conţinutul pedepsei principale aplicabilă persoanei juridice şi anume: „Conţinutul pedepsei amenzii”.

În alin. 1 este definită această pedeapsă ca fiind: „suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească”.

În următorul alineat, se face o legătură între gravitatea faptei săvârşită de persoana fizică şi pedeapsa aplicată persoanei juridice, astfel: „Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei” – art. 711 C.pen..

Din punctul de vedere al legiuitorului, între pedepsele pentru infracţiunile săvârşite de persoane fizice, când este necesar să fie sancţionată penal şi persoana juridică, trebuie să existe o corelaţie funcţei de gravitatea acestora. Adică, pentru a nu se crea de către instanţele de judecată disproporţii vădite între cuantumul pedepselor aplicate persoanelor fizice şi celor juridice, în cauzele în care este nevoie să se sancţioneze şi persoanele juridice, cuantumul acestor pedepse aplicate persoanelor juridice se va stabili în intervalul impus de legiuitor, funcţie de cel aplicabil persoanelor fizice.

Ca atare, atunci când „legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 90.000 lei” – art. 711 C.pen..

Minimul special sau maximul special la care face referire legiuitorul mai sus reprezintă limitele intervalelor între care instanţele pot pronunţa o pedeapsă ce poate fi aplicată unei persoane juridice.

Despre conţinutul pedepselor complementare, în partea a 3-a.

Dacă sunteţi interesaţi de subiect vă aştept cu întrebări.

Avocat Bogdan Radu Curelea – Baroul Bucureşti

Telefon: 0744632262

Firma ta răspunde penal!

Dacă până în acest moment, în România numai persoanele fizice răspundeau penal, odată cu Legea 278 din 04.07.2006 pentru modificarea Codului penal, a fost instituită şi răspunderea penală a persoanelor juridice.

Azi voi prezenta felurile pedepselor aplicabile persoanelor juridice şi modul în care se aplică şi execută pedepsele complementare acestor persoane, urmând ca în următorul articol să dezvolt subiectul prin prezentarea conţinutului pedepselor respective.

Este foarte important să înţelegi că persoana juridică nu poate fi condamnată la pedeapsa cu închisoarea, însă prin pedepsele ce i se pot aplica, în cazul săvârşirii anumitor infracţiuni, ea poate intra chiar în faliment, lucru pe care nu şi-l doreşte nici un om de afaceri cu firma lui.

Urmează în articolele viitoare să fac legăturile utile şi interesante între noile reglementări privind pirateria în domeniile audio, video şi a programelor de calculator şi dispoziţiile noului cod penal în ceea ce priveşte răspunderea penală a persoanelor juridice.

Care sunt pedepsele principale şi complementare reglementate de art. 531 Cod penal?

1) Pedeapsa principală este amenda de la 2.500 RON la 2.000.000 RON.

2) Pedepsele complementare sunt:

a) dizolvarea persoanei juridice;

b) suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau suspendarea unei din activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;

e) afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare (în Monitorul Oficial sau într-unul dintre ziarele de largă răspândire).

Toate pedepsele complementare, cu excepţia celei de la punctul a) se pot aplica cumulativ.

Pedepsele complementare se aplică alături de pedeapsa principală şi sunt obligatorii atunci când legea prevede această pedeapsă.

Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Continuarea în următorul articol.

Dacă sunteţi interesaţi de subiect vă aştept cu întrebări.

Avocat Bogdan Radu Curelea – Baroul Bucureşti

Telefon: 0744632262