vineri, 4 martie 2016

Procedura de înregistrare în scopuri de TVA - 2016

La data de 08.02.2016 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 91 ORDINUL emis de A.N.A.F. nr. 521 din 26 ianuarie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Codul fiscal, şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unui formular.
Acest ordin se aplică persoanelor impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în condiţiile art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Codul fisal.
În concret, ordinul se aplică următoarelor persoane:
-        Persoana impozabilă care are sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere și/sau operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România conform art. 297 alin. (4) lit. b) și d).
Aceste persoane trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează:
a) înainte de realizarea unor astfel de operațiuni, în următoarele cazuri: 1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1) – 65.000 euro/220.000 lei, cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici; 2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1) - 65.000 euro/220.000 lei, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.
c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1) - 65.000 euro/220.000 lei, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.
Prin acest ordin s-au aprobat:
-        Procedura de înregistrare în scopuri de TVA
-        Modelul și conținutul formularului „Decizie privind înregistrarea în scopuri de TVA”.
Înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile se consideră valabilă începând cu data comunicării deciziei de aprobare a înregistrării în scopuri de TVA. În baza deciziei de aprobare a înregistrării în scopuri de TVA, organul fiscal emite certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, având înscrisă data înregistrării.

Persoana impozabilă care solicită înregistrarea în scopuri de TVA depune la organul fiscal competent:

a)          cererea de înregistrare în scopuri de TVA, însoțită de documentele prevăzute de legislația în vigoare pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activitate economică, în cazul persoanelor impozabile care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului și care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. a) din noul Cod fiscal;

b)         declarația de înregistrare, având completată rubrica „Date privind vectorul fiscal”, secțiunea taxa pe valoarea adăugată, în cazul persoanelor impozabile care nu sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului și care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. a) din noul Cod fiscal;

c)          declarația de mențiuni, având completată rubrica „Date privind vectorul fiscal”, secțiunea taxa pe valoarea adăugată, în cazul persoanelor impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. c) din noul Cod fiscal, însoțită de documentația prevăzută de legislația în vigoare pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activitate economică, după caz.

Pentru consultanță concretă în obținerea înregistrării în scopuri de TVA ne puteți contacta la adresa de mail: office@studiolegal.ro sau la tel.: 0751308185/0744632262.






Red. Av. D.I./10.02.2016


Modul de impozitare pentru cei care au contract de mandat (directori, președinți asociații)– Noul Cod fiscal - 2016

Conform art. 76 alin. 2) Codul fiscal regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:
-               remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

-               remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit Legii nr. 320/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare;

-               indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel:

(i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

Conform art. 76 alin. 3) Noul Cod fiscal următoarele venituri nu sunt impozabile din punct de vedere al impozitului pe venit:
-               indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, şi de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, în limita plafonului neimpozabil stabilit mai sus, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare. Plafonul zilnic neimpozabil se acordă numai dacă durata deplasării este mai mare de 12 ore, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de deplasare în interesul desfăşurării activităţii;

-               cheltuielile efectuate de angajatori/plătitori pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajaţilor, administratorilor stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat şi directorilor care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pregătire legată de activitatea desfăşurată de persoanele respective pentru angajator/plătitor;

Conform art. 139 alin. 1) Noul Cod fiscal baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:
1)    remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

2)    indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel:

(i)                           în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii)                        în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

3)    indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfăşurării activităţii, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi din străinătate, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător ţării de rezidenţă a entităţii, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;

4)    remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit Legii nr. 230/2007;

Conform art. 157 Noul Cod procedură fiscală baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, o reprezintă câştigul brut care include:

1)    remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

2)    indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel:

(i)                           în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii)                        în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

3)    remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

Conform art. 187, art. 195 și art. 204 Noul Cod fiscal baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj, baza de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate și baza de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:

1)         remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

2)         indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel:

(i)                                             în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii)                                          în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;



CONCLUZIE

Impozitarea contractelor de mandat:
a) Contribuții individuale:
  • Impozit 16% aplicat la baza de calcul pe care o reprezintă remunerația brută din care se scad contribuțiile sociale individuale; art. 64, art. 78 Noul Cod fiscal;
  • Contribuția de asigurări sociale10.5% din remunerația brută; art. 138 Noul Cod fiscal;  
  • Contribuția de asigurări sociale de sănătate5.5% din remunerația brută; art. 156 Noul Cod fiscal;
  • Contribuția de asigurări pentru șomaj0.5% din remunerația brută; art. 186 Noul Cod fiscal;
b) Contribuții plătitor de venit
  • Contribuția de asigurări sociale15.8% din remunerația brută; art. 138 Noul Cod fiscal;
  • Contribuția de asigurări sociale de sănătate5.2% din remunerația brută; art. 156 Noul Cod fiscal;
  • Contribuția de asigurări pentru șomaj0.5% din remunerația brută; art. 186 Noul Cod fiscal;
  • Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate 0.85% din remunerația brută; art. 194 Noul Cod fiscal;
  • Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale – între 0,15% și 0,85%; art. 203 alin. 1) Noul Cod fiscal;




Red. Av. D.I./19.02.2016