S-a eliminat aplicarea ștampilei! (ORDONANŢA nr. 17 din 15 iulie 2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative)

ORDONANŢA nr. 17 din 15 iulie 2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative

Publicat în: Monitorul Oficial nr. 540 din 20.07.2015

Domeniu: măsuri fiscal-bugetare, cod fiscal, cod de procedură fiscală

Motivele care au generat actul normativ: necesitatea adoptării unor modificări la codul de procedură fiscală (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare), în ceea ce privește anumite atribuții ANAF, obligații fiscale restante, soldul sumei negative de taxă pe valoarea adăugată, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 16 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, certificate verzi, dobânzi bancare și reglementări BNR. ș.a.

În sfârșit, extrem de important, s-a eliminat aplicarea ștampilei, conform:

Art. V

(1)Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri sau orice alte documente depuse la instituţiile sau autorităţile publice.

(2)Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea.

(3)La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă toate prevederile legale referitoare la obligaţia aplicării ştampilei de către persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (1) şi (2).

EFECTE[1]: benefice pentru reducerea timpilor de aplicare ștampile în relațiile comerciale, în relațiile cu autoritățiile și instituțiile publice, a timpilor birocratici, în general. Sperăm ca efectele să fie pozitive și în materiile modificate prin prezentul act normativ, dar, mai ales, în materia codului de procedură fiscală.

Red. StudioLegal/Av. BRC/29072015

---

[1] Dacă se pune în aplicare întocmai și în sensul producerii efectelor juridice ale actului normativ în discuție.

Desfacerea contractelor de muncă în condițiile deschiderii procedurii de insolvență

În ultimul timp pentru numeroase companii se dispune deschiderea procedurii de insolvență. Aceste companii au calitatea de angajatori și noua lege a insolvenței, nr. 85/2014 reglementează o modalitate de desfacere/denunțare a contractului individual de muncă separată față de cele prevăzute de Codul muncii.

Conform art. 123 Legea 85/2014 “după data deschiderii procedurii de insolvență, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. În cazul în care sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 53/2003 -Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte concedierea colectivă, termenele prevăzute de art. 71 şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se reduc la jumătate.”

Toate beneficiile acordate de un angajator angajatului în cazul concedierii conform Codului muncii sunt eliminate în cazul deschiderii procedurii de insolvență, cu excepția termenului de preaviz. De asemenea această concediere se realizează de urgență în vederea eficientizării procedurii de insolvență și atingerii scopului acesteia, respectiv acoperirea datoriilor pe care angajatorul le are față de creditorii săi, fără a proteja și drepturile legale ale angajaților cum ar fi compensațiile (art. 69 alin. 2) lit. f) Codul muncii).

Considerăm că în practică este necesar ca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să realizeze procedura de concediere și având în vedere drepturile angajaților, conform dispozițiilor din Codul muncii, pentru a evita orice încălcare a drepturilor patrimoniale ale salariaților pentru că în baza contractului individual de muncă aceștia sunt titulari au unor creanțe față de societatea angajatoare care trebuie valorificate, neputând fi evitate plata unor compensații pentru desfacerea contractului de muncă doar prin simpla concediere de urgență în baza art. 123 Legea 85/2014. În caz contrar există riscul de a se naște litigii de dreptul muncii în cursul oricărei proceduri de insolvență realizate în conformitate cu Legea 85/2014. De asemenea angajatul are dreptul și la despăgubiri pentru denunțarea unilaterală a contractului, ceea ce presupune că în cazul neplății unor compensații acesta se poate adresa instanței cu o acțiune în despăgubiri.

Nu trebuie însă ignorate dispozițiile art. 60 alin. 2) Codul muncii care prevede faptul că interdicțiile de concediere prevăzute la alin. 1) din același articol nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condiţiile legii.

În această procedură de urgență nu trebuie îndeplinită obligația de propunere a altor locuri vacante și nu trebuie respectate dispozițiile care reglementează conţinutul deciziei de încetare şi motivarea acesteia, ci doar termenul de preaziv.

În concuzie, se stabilește prin art. 123 Legea 85/2014 o derogare implictă de la dispozițiile Codului muncii cu privire la procedura de concediere iar justificarea acestei derogări se face pe baza situației concrete a angajatorului care se află în procedura de insolvență. Procedura este una simplificată dar care trebuie să aibă în vedere și respectarea drepturilor angajaților pentru a evita acțiunile în despăgubiri pe care aceștia le pot introduce.

                                                                                                                                                    Red. StudioLegal/Av. D.I./24.07.2015

Amnistie fiscală iulie 2015 (L. 209/20.07.2015 privind anularea unor obligații fiscale).

LEGE nr. 209 din 20 iulie 2015 privind anularea unor obligaţii fiscale (la data 20-iul-2015 actul a fost promulgat de Decretul 661/2015 ) Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Publicat în: Monitorul Oficial nr. 540 din data de 20 iulie 2015

Domeniu: amnistie fiscală, anulare obligații fiscale, fiscal

Motivele care au generat actul normativ:  diferențele de interpretare și de încadrare a anumitor activități din independente în dependente, aplicări greșite în materie de stabilire obligații fiscale pentru cei care au depășit plafonul de TVA și nu s-au înregistrat, personalul detașat sau delegat, persoanele cu venituri mai mici decât salariul mimimum brut de bază pe țară sau cei fără venituri, au determinat nevoia de reglementare și de uniformizare a acestor practici.

Dispoziții esențiale: actul normativ anulează:

-       diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi – art. 1;

-       diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi – art. 2;

-       diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi – art. 3;

-       contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară (sau nu au realizat venituri), pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi sfârşitul lunii anterioare intrării în vigoare a prezentei legi şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi – art. 4;

Anularea obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1-4 se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, care se comunică contribuabilului. În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la art. 1-4, acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere – art. 5.

EFECTE[1]:

Se dispun reparații firești din oficiu față de aplicarea greșită de către organele fiscale a unor acte normative și reglementarea acestor situații care au generat litigii la care nici organele fiscale nu mai pot răspunde.

Red. StudioLegal/Av. BRC/23.07.2015

---

[1] Dacă se pune în aplicare întocmai și în sensul producerii efectelor juridice ale actului normativ în discuție.

Situația procesuală a înstrăinătorului și a succesorilor săi (art. 39 C.pr.civ.). Cazul special al dobânditorului cu titlu particular, în cadrul procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei efectuată de lichidator în procedura de faliment (L. 85/2014 sau 2006).

O speță în curs de soluționare la StudioLegal a ridicat o problemă interesantă, abordată și în doctrină, la puțin timp după ce noile coduri “civile” au intrat în vigoare.

Speța este următoarea: o persoană fizică dobândește un imobil – construcție și teren – în cadrul unei proceduri de licitație publică organizată de lichidatorul judiciar în vederea valorificării bunurilor debitoarei a cărei activitate o conduce conform L. 85.

Lichidatorul inițiase anterior vânzării imobilului, față de ocupanții fără drept ai imobilului, o acțiune în evacuare soluționată favorabil în primă instanță. În acest dosar, pârâtul face apel și dosarul este în această fază la momentul dobândirii imobilului în discuție.

Variantele pe care le are succesorul cu titlu particular: dobânditorul la licitație al imobilului preia acțiunea în evacuare în apel (vom vedea mai jos sub ce formă), inițiază o nouă acțiune de evacuare (care va dura, având în vedere procedura administrativă și cel puțin două termene de judecată estimate) și/sau începe executarea silită a hotărârii din primă instanță (hotărâre executorie obținută însă de lichidator, în numele debitoarei).

StudioLegal a preferat să acopere toate aceste variante pentru eficientizare și pentru ajungerea la obiectivul urmărit.

1) Referitor la prima variantă de lucru: dobânditorul la licitație al imobilului preia acțiunea în evacuare în apel.

Doctrina, dar și practica judiciară, au identificat o problemă preliminară și care necesită o soluție.

Introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular se face pe calea unei cereri de intervenție voluntară sau accesorie a terților în proces?

Concluzia este unanimă: introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular nu se identifică cu niciuna dintre formele de intervenţie a terţilor în proces (art. 61-77 C.pr.civ.).

Conform art. 38 și art. 39 alin. 2 C.pr.civ. aplicabile în speță, transmiterea calității procesuale este o instituție juridică aparte, iar introducerea în cauză a unor astfel de succesori nu contrazice și nu completează dispozițiile legale privind intervenția în proces.

Art. 39 alin. 2 C.pr.civ. este clar în acest sens, “în toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză.

Apreciem că sunt aplicabile și dispozițiile art. 79 C.pr.civ. în ceea ce privește obligația instanței de judecată de a-l cita pe cel introdus din oficiu sau la cerere în cauză, i se vor comunica toate actele și un termen pentru formularea apărărilor, urmând ca terțul – dobânditor cu titlu particular – să ia procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. La cerere, se vor putea administra/readministra probe, iar actele de procedură următoare vor fi îndeplinite și față de acesta.

Doctrina a identificat câteva efecte ale acestei instituții distincte ( reglementată de art. 38 – 39 C.pr.civ.) care reprezintă “mijlocul procesual prin care se pune în discuție transmiterea calității procesuale active sau pasive a înstrăinătorului”.

Din această discuție, tot doctrina a evidențiat și câteva consecințe importante:

- instanţa nu se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu a cererii, ci îl citează numai pe cel indicat drept succesor cu titlu particular (art. 79 C.pr.civ.);

- introducerea în cauză poate interveni în orice moment al procesului, inclusiv în căile de atac, deoarece nu presupune modificarea cererii de chemare în judecată (art. 39 alin. 2 C.pr.civ.);

- dobânditorul cu titlu particular, introdus în cauză, nu datorează o taxă judiciară de timbru distinctă de înstrăinător, obiectul procesului rămânând neschimbat;

- nici partea care a formulat cerere de introducere în cauză a dobânditorului cu titlu particular nu datorează taxă judiciară de timbru pentru această cerere, deoarece, din perspectiva acesteia, cererea nu reprezintă decât un incident procedural care pune în discuţie cadrul procesual sub aspectul părţilor, fără implicaţii în ceea ce priveşte obiectul procesului.

Raportat la reglementările actuale, în doctrină s-a pus întrebarea firească: care sunt criteriile în funcție de care instanța decide păstrarea sau înlăturarea din proces a întrăinătorului?

S-a statuat deja în doctrină că instanța va aprecia în funcție de fiecare caz în parte, de principiu, după cum identifică sau nu poziții contrare între înstrăinător și dobânditor. Astfel, dacă înstrăinătorul confirmă transmiterea calității procesuale (chiar și prin actul de înstrăinare poate fi menționat acest aspect), prezența acestuia în proces nu se mai justifică.

Dacă, înstrăinătorul ridică obiecții cu privire la actul de transmitere a calității, atunci, prezența acestuia se justifică, pentru că se impune ascultarea acestuia de către instanța de judecată la soluționarea și tranșarea aspectului legat de calitatea procesuală.

Instanța se poate pronunța asupra scoaterii din proces a înstrăinătorului și o va face prin încheiere interlocutorie.

Durata păstrării în proces a înstrăinătorului nu este determinată, instanța având posibilitatea să țină înstrăinătorul în proces până se lămurește asupra transmiterii dreptului, acest moment putându-se prelungi, în funcție de speță, până la pronunțarea hotărârii finale, când instanța va decide față de cine a admis sau a respins acțiunea.

2) A doua variantă, aceea a unei acțiuni separate de evacuare, se poate face, în condițiile noului cod de procedură civilă, pe dreptul comun.

Deoarece, subiectul principal al acestui articol nu îl constituie procedura de drept comun, nu insistăm asupra acestor aspecte aici.

3) Demararea executării silite a sentinței de evacuare pronunțată de prima instanță de judecată.

Întrebarea care s-a pus în doctrină, a fost aceea dacă, potrivit art. 39 alin. 3 este posibilă executarea hotărârii judecătorești contra dobânditorului cu titlu particular, chiar și când acesta nu a fost introdus în cauză?

Răspunsul pe care îl urmărim noi nu este expres reglementat în lege, pentru că, în speță, întrebarea este dacă dobânditorul cu titlu particular poate pune în executare o hotărâre executorie obținută de înstrăinător (fără ca dobânditorul să fi participat în dosarul în care s-a obținut hotărârea executorie).

S-a decis, într-un final și după ezitări că:  “indiferent de introducerea sau nu în cauză a succesorului cu titlu particular, acesta va suporta toate efectele hotărârii pronunţate în  contradictoriu cu înstrăinătorul sau succesorii universali sau cu titlu universal ai acestuia, singurele excepţii de la această regulă fiind cele menţionate în alin. (3) al art. 39 C.pr.civ.. Se înţelege că, în cazul în care litigiul priveşte şi mai multe bunuri, succesorul cu titlu particular suportă efectele hotărârii judecătoreşti numai în ceea ce priveşte bunurile dobândite. În acest sens, a se vedea D.N. Theohari, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 112.”

În concluzie, considerăm că poate fi demarată procedura de evacuare de către succesorul cu titlu particular[1], pe baza sentinței obținută de înstrăinător prin lichidator, la cererea succesorului cu titlu particular, conform interpretării de mai sus date de doctrină. Limitările prevăzute de art. 39 alin. 3 C.pr.civ. sunt instituite tocmai pentru a asigura o minimă protecție succesorului particular de bună credință care nu mai poate fi evins de adevăratul titular.

Ca atare, o cerere de executare silită a sentinței executorii de evacuare obținută de înstrăinătorul bunului, poate fi pusă în executare la cererea dobânditorului bunului, succesor cu titlu particular care n-a participat la această judecată în primă instanță în dosarul de evacuare (nici nu avea calitate, pentru că a dobândit bunul ulterior pronunțării acestei sentințe, în timpul judecății în apel care nu s-a finalizat încă).

Cuvinte cheie: evacuare, executare silita, dobanditor cu titlu particular, art. 39 CPC, sentinta executorie.

București                                                                   StudioLegal/Av. BRC/10.07.2015

---

[1] Pentru argumentarea soluţiei potrivit căreia succesorii cu titlu particular, indiferent de introducerea lor în cauză, suportă efectele hotărârii pronunţate în legătură cu dreptul ce a făcut obiectul transmiterii, a se vedea A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, vol. I, pp. 983-985.