U.E. sporește măsurile de control în statele membre – Legea “Big Brother”

1.         Istoric legislativ 2.         Constrângeri legislative europene (Procedura de infringement pentru  neaplicarea normelor U.E.) 3.         Reacția României 4.         Aparentul conflict dintre decizia Curții Constituționale 1258/2009 și obligativitatea transpunerii normelor europene (Directiva 2006/24/CE) în plan legislativ intern 5.         Dispoziții importante ale actului normativ intern (L. 82/2012) 6. Concluzii

În 22.05.2012, Camera deputaților a adoptat “Propunerea legislativă privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului” – supranumită și Legea “Big Brother”. Proiectul a fost adoptat prin votul a 197 de deputați (din totalul celor prezenți: 229 de deputați, din care 18 au fost contra și 13       s-au abținut), iar Legea a fost promulgată prin decretul președintelui României nr. 419/2012. Legea odată promulgată a căpătat numărul 82/2012. Aventurile legislative în materia acestei legi au început însă, din 2008: Legea 298/2008 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații, după ce a fost adoptată de Parlamentul României și, deși avea ca fundament Directiva europeană 2006/24/CE (care prevede obligația furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații de a asigura crearea unor baze de date în vederea păstrării, pe o perioadă de timp cuprinsă între 6 și 24 de luni, sub rezerva condițiilor prevăzute de directivă, cu scopul ca aceste date să fie folosite pentru prevenirea, cercetarea, descoperirea și urmărirea penală a infracțiunilor și, în special, a criminalității organizate), a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională, prin Decizia 1258/2009 și, ca atare, abrogată. Din 2008, de la prima tentativă și, până în prezent, când legea a fost promulgată, U.E. a declanșat procedura de punere în întârziere a României, deoarece nu exista o normă internă care să transpună în plan național Directiva europeană 2006/24/CE și nici nu s-a adoptat o normă nouă. României i s-a acordat, la momentul respectiv, un termen de două luni care nu a fost respectat. În 2011, octombrie, U.E. emite un nou avertisment României, și acordă un nou termen de 2 luni. După trecerea acestui termen, se consideră că România a încălcat dreptul U.E. Din acel moment, se pot aplica statului în culpă sancțiuni pecuniare aspre pentru fiecare zi de întârziere. Și cum autoritățile românești acționează atunci când sunt constrânse, doi deputați au înaintat Parlamentului proiectul legislativ în discuție. Senatul (cu rol consultativ), respinge proiectul de lege în decembrie 2011 și acesta este înaintat Camerei Deputaților. În expunerea de motive la proiectul legislativ, identificăm ca principal motiv al acestei propuneri tocmai pe acela al evitării aplicării unor sancțiuni pecuniare aspre României. Cu atât mai mult cu cât, la prima vedere, reacția românilor (traumatizați încă de lipsa de intimitate și de agresiunile privind viața privată la care au fost supuși în perioada comunistă)  este de respingere a unui asemenea act normativ – această atitudine reiese, la nivel tacit, atât din expunerea de motive, dar și din punctul de vedere al Guvernului în ceea ce privește proiectul de act normativ analizat.   Față de motivarea deciziei Curții Constituționale 1258/2009, în care se susține că, prin instituirea caracterului continuu al obligației de reținere a datelor de trafic și de localizare a persoanelor fizice și juridice în calitate de utilizatori ai serviciilor de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații, precum și a altor “date conexe” necesare identificării acestora, este afectat "exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor fundamentale - dreptul la viaţă intimă, privată şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare", observăm că ne aflăm într-un conflict de norme juridice. Pe de o parte, conform art. 147 alin. 4 teza 2 din Constituția României, dispune că deciziile Curții Constituționale trebuie respectate, iar pe de altă parte orice stat membru U.E. are obligația imperativă de a transpune în dreptul intern directivele C.E. Dar, Directiva 2006/24/CE, odată transpusă în plan intern ar încălca decizia Curții Constituționale și, implicit, Constituția României. Din nou, s-au găsit soluții de interpretare legislativă în sensul că s-a acordat prioritate aplicării principiului preeminenței dreptului U.E. față de dreptul intern. Ca atare, transpunerea directivei 2006/24/CE este obligatorie, raportat la acest act normativ, indiferent ce credem noi pe plan intern. Legea promulgată prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave. Ca atare, informațiile stocate de operatori vor fi utilizate "în cadrul activităților de prevenire, de cercetare, de descoperire și de urmărire penală a infracțiunilor grave sau pentru rezolvarea cauzelor cu persoane dispărute ori pentru punerea în executare a unui mandat de arestare sau de executare a pedepsei". "Furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de email-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit", prevede proiectul. Furnizorii de telefonie şi internet au obligaţia ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în 48 de ore, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile. Se mai prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a informa persoana ale cărei date sunt reţinute în termen de 48 de ore de la momentul transmiterii solicitării, cu excepţia cazurilor în care persoana este implicată în acţiuni care periclitează siguranţa naţională. Legea nu impune așadar și reținerea conținutului comunicării sau al informațiilor consultate, acestea putând fi urmărite în cadrul unui dosar penal conform regulilor de procedură penală în materie. Ca atare, am analizat un act normativ controversat care extinde controlul statului și al entităților suprastatale asupra vieții private a cetățeanului. Desigur, modul în care va fi aplicată această lege poate conduce la realizarea scopului ei sau poate genera grave încălcări ale drepturilor omului. Este de subliniat că, și până în prezent, operatorii de telefonie mobilă stocau aceste date (pentru uz intern) și le puneau la dispoziția organelor de urmărire penală, la cererea acestora. Practica judiciară și doctrina vor consacra direcția de aplicare a acestei legi și abia atunci vom realiza în concret, în ce măsură sunt sau nu încălcate drepturile fundamentale ale omului - dreptul la viaţă intimă, privată şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare. Pe de altă parte, în ciuda acestor discuții, lipsa de reglementare în materie poate conduce la grave abuzuri, deci utilitatea legii se va dovedi (sau nu) odată cu trecerea timpului și aplicarea ei. 15.06.2012 StudioLegal – Av. Bogdan Radu Curelea