M-a
intrigat o întrebare a unui utilizator de Facebook adresată unei persoane
cunoscute din România: Pot sa dau share?, în contextul în care s-a statuat deja,
chiar și la nivel național, pagina de Facebook este spațiu public și nu privat,
așadar, nu este necesar să cerem acordul celui care a postat pentru a-i da
“share” la ceea ce a publicat (postat).
Era
vorba despre o postare a persoanei importante (v.i.p.) care plăcuse
utilizatorului de Facebook și care își dorea să o împărtășească prietenilor lui
din rețea.
Întrebarea
are un caracter retoric în contextul în care există o decizie a Înaltei Curți
de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal încă din
noiembrie 2014 (Hotărârea 4546/27.11.2014 pronunțată în dosarul 144/43/2012)
prin care s-a decis, în mod irevocabil, că profilul personal de Facebook
constituie spațiu public și nu privat, chiar dacă este accesibil unui număr
restrâns de persoane.
Prin
hotărârea indicată, s-a respins recursul unui fost director din Prefectura
Mureș care a contestat o sancțiune primită de la Consiliul Național pentru
Combaterea Discriminării din cauza unei postări pe pagina personală de
Facebook. Instanța supremă a consfințit astfel decizia Curții de Apel Târgu
Mureș care stabilise încă din 2013 că pagina de FB este spațiu public și nu
privat: “rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul
controlului mesajelor difuzate cu o căsuță poștală electronică. Profilul
personal de FB, chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup
restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre acestea putând distribui
informațiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le
cunoștea.”
În
consecință, consider că spațiul public virtual al rețelelor de socializare (și
nu întreg spațiul virtual care include și corespondența prin emailuri) poate fi
asimilat, din punct de vedere juridic, cu spațiul public real, fiind de fapt,
un surogat de spațiu public cu influență în spațiul real, fie în cel public,
fie în cel privat, fie un mix între cele două.
Conform
art. 184 C.pen., de exemplu, fapta este considerată ca fiind săvârșită în
public atunci când a fost comisă:
- într-un loc care, prin natura sau destinația
lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o
persoană;
- în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt
de față două sau mai multe persoane;
- într-un loc neaccesibil publicului, însă cu
intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și, dacă acest rezultat s-a produs
față de două sau mai multe persoane;
- într-o adunare sau reuniune de mai multe
persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de
familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.
Rețeaua
de socializare este definită ca un grup de persoane cu scopuri comune, iar în
spațiul virtual (internet) se numește și rețea socială (social media).
În
ultimii ani, de când cu explozia Facebook, rețeaua socială (social media)
reprezintă acea rețea informațională de utilizatori ai internetului care se
înscriu pe anumite site-uri web și care pot interacționa cu alți utilizatori
deja înscriși. Deci, acești utilizatori de pe FB, de pildă, sunt legați între
ei, în mod voluntar, informal, fără obligații concrete, dar care contribuie
activ, de obicei la colectarea și la răspândirea informațiilor prin intermediul
internetului.
În
aceste condiții și în condițiile specifice fiecărei spețe, este limpede că art.
184 C.pen. devine aplicabil chiar dacă faptele sunt săvârșite prin intermediul
rețelelor sociale.
Chiar
dacă tendința este ca, în spațiul virtual, să nu se respecte aceleași reguli de
politețe ca și în spațiul real, cenzura bunului simț trebuie să funcționeze,
având în vedere influența pe care spațiul virtual o are tot mai mult asupra
spațiului real.
Bineînțeles,
regulile de bun simț trebuie dublate de proceduri judiciare, în cazul unor
încălcări grave ale drepturilor omului, demnității acestuia, imaginii,
reputației, discriminări, ș.a.
Revenind
la discuția inițială, consider ca fiind exagerat de politicoasă solicitarea de
a primi acordul să dai share la ceva postat de altcineva. Este evident că orice
post publicat pe FB poate fi share-uit de oricine. Aș merge și mai departe și
aș spune că cel care publică inițial își dorește ca postul lui să fie “share”-uit
(să ajungă la cât mai multe persoane) deci, cu atât mai mult, nu este nevoie de
acordul acestuia, fiind evidentă și subînțeleasă intenția lui.
Însă,
la cealaltă extremă, oricând se săvârșește o faptă penală sau delictuală prin
publicarea unui articol pe FB, cel care o face va răspunde (raportat la fiecare
caz în parte) la fel cum va răspunde juridic, și cel care dă “share”,
prelungind sau amplificând fapta inițială prin distribuirea postului
(articolului), în continuare, în spațiul public virtual al rețelelor sociale.
Același
raționament este aplicabil în privința oricăror rețele de socializare chiar mai
puțin cunoscute la noi în raport cu Facebook: Google+, Flickr.com,
LinkedIn.com, Twitter.com.
Red. StudioLegal/Av.
B.R.C./18.05.2016
Facebook,
spațiu public, share, rețele sociale, social media, Google+, Flickr.com,
LinkedIn.com, Twitter.com, post, art. 184 Cod penal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu