vineri, 21 decembrie 2012

Modificarile in Codul de Procedura Fiscala valabile de la 1 noiembrie 2012


Anul 2012 s-a dovedit a fi un an prolific pentru consolidări și modificări aduse Codului de Procedură Fiscală, ajungându-se la un număr record de 12 într-un an!
De la  1 noiembrie 2012 se aplică  OG 16/2012 publicată in Monitorul Oficial nr. 618 din 28 august 2012, care aduce modificări art. 83, 115 și art. 148 Codului de Procedură Fiscală.
Prevederile  art. 115 stipulează că se sting cu prioritate toate obligațiile principale în ordinea în care au fost contractate, iar apoi se sting datoriile accesorii, reprezentate de eventualele dobânzi sau penalități, tot în ordinea vechimii lor.
Ordonanța sus-menționată vine cu al. 3, care prevede că,   prin excepție de la prevederile alin. (1),  în cazul obligaţiilor fiscale de plată stabilite de organele de inspecție fiscală, precum şi a amenzilor de orice fel, se stinge cu prioritate obligaţia fiscală sau amenda pe care o alege contribuabilul.
În continuare, la art. 83, în cadrul căruia se modifcă al.1, se stipulează   data depunerii declaraţiilor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă pe portalul e-România este data înregistrării acestora pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic  transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor, cu condiţia validării conţinutului declaraţiilor.  În cazul în care declaraţia nu este validă, data depunerii este data validării astfel cum rezultă din mesajul electronic.
O altă noutate o reprezintă  introducerea art. 148 care reglementează suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanție bancară. În cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative  fiscale prin care se stabilesc  creanţe fiscale, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligaţiile fiscale contestate dacă contribuabilul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor fiscale contestate. Valabilitatea scrisorii de garanţie bancară trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii.  În situaţia în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară contestaţia este respinsă, în totalitate sau în parte, organul fiscal execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
·       contribuabilul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia;
·       contribuabilul nu depune o nouă scrisoare de garanţie bancară;
·       instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
 Scrisoarea de garanţie bancară rămâne fără obiect în următoarele situaţii:
·       contestaţia a fost admisă, în totalitate;
·       instanţa judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului de suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."
Ultima modificare este la art. 83, în cadrul căruia se modifcă al.1 ajungând să aibă următorul conținut: data depunerii declaraţiilor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă pe portalul e-România este data înregistrării acestora pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic  transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor, cu condiţia validării conţinutului declaraţiilor.  În cazul în care declaraţia nu este validă, data depunerii este data validării astfel cum rezultă din mesajul electronic.  Tot în cadrul  art.  83, după alineatul (3²) se introduce un nou alineat, alineatul (3³), cu următorul cuprins: " Prin excepţie de la prevederile alin. (3¹), în situaţia în care declaraţia fiscală a fost depusă până la termenul legal, iar din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor rezultă că aceasta nu a fost validată ca urmare a detectării unor erori în completarea declaraţiei, data depunerii declaraţiei este data din mesajul transmis iniţial în cazul în care contribuabilul depune o declaraţie validă până în ultima zi lucrătoare a aceleiaşi luni."


STUDIOLEGAL 21.12.2012









Niciun comentariu: