joi, 10 septembrie 2015

Procedură concediere disciplinară (art. 61 a), art. 63 alin. 1), art. 75, art. 100, art. 242, art. 247 - art. 252 Codul muncii)

În primul rând, în cazul absențelor nemotivate de la locul de muncă pe o perioadă mai mare de 3 zile, concedierea nu se poate face dacă salariatul va depune un certificat medical care să ateste că acesta se află în incapacitate de muncă temporară. Procedura de concediere va continua până când se va depune un astfel de document. Un astfel de certificat nu poate însă fi eliberat și prezentat ulterior emiterii deciziei de concediere.
Menționăm că procedura trebuie să aibă în vedere, pe lângă regulile prevăzute de codul muncii, și regulile stabilite în Regulamentul de ordine interioară a societății (care au fost aduse la cunoștința salariatului).

Etape ale procedurii:

1.         Cercetarea prealabilă

Persoanele care au sesizat abaterea disciplinară vor trimite sesizare scrisă către conducerea angajatorului.
Angajatorul trebuie să emită o hotărâre/decizie, prin reprezentantul legal (administrator), prin care stabilește care este persoana împuternicită să realizeze cercetarea prealabilă. Această persoană va convoca în scris salariatul. Convocarea va conține obiectul, data, ora și locul întâlnirii. Este de preferat ca această convocare să fie trimisă pe mail, prin curier și prin poștă cu confirmare de primire către toate adresele cunoscute ale salaritului.
Dacă salaritul nu se prezintă la convocare fără un motiv obiectiv se poate dispune concedierea lui fără cercetarea prealabilă. Neprezentarea se va consemna într-un document scris.
Dacă se prezintă la convocare salaritul trebuie să dea explicații pentru abaterea disciplinară. Dacă refuză să dea explicații se va consemna într-un document scris. Dacă acesta dă explicații ele vor fi de asemenea consemnate în scris.
Cercetarea disciplinară prealabilă se finalizează cu un raport final care se înregistrează la registratura angajatorului.


2.         Decizia de aplicare a sancțiunii/Decizia de concediere

Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare (concedierea) printr-o decizie emisă în formă scrisă (decizie de concediere), în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Decizia va cuprinde, pe lângă elementele obligatorii ale unei decizii de concediere, următoarele elemente:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară (inclusiv data comiterii și data luării la cunoștință de cel în drept să emită decizia);
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3) - neprezentarea salariatului la convocarea făcută fără un motiv obiectiv -, nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată (30 de zile de la comunicare);
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată (Tribunalul în raza căruia salariatul are doiciliul sau locul de muncă);
g) semnătura reprezentantului legal al angajatorului;
h) data emiterii;
i) numărul de înregistrare la registratura generală a angajatorului;

Decizia de concediere se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

Important: nu se acordă preaviz în acest caz (art. 75 Codul muncii).



Red. StudioLegal - Av. D.I./05.08.2015

Niciun comentariu: