Având în vedere perioada economică pe care o
traversăm şi numărul din ce în ce mai mare al societăţilor comerciale care se
confruntă cu probleme financiare grave, legiuitorul a înţeles să adopte un act
normativ nou în domeniul insolvenţei, prin care se urmăreşte maximizarea gradului de
valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor, acordarea unei şanse
reale de redresare a debitorilor oneşti, transparenţă şi previzibilitate în
procedură, asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang.
În prezentul articol vom face
câteva referiri privitor la unele modificări aduse de noua lege.
În ceea ce priveşte instanţa competentă legiuitorul a
înţeles să facă o deosebire între
procedura de prevenire a insolvenţei, mandat ad-hoc sau concordat preventiv şi
procedura insolvenţei propriu-zisă.
În primul caz, competenţa revine Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul principal sau sediul
profesional al debitorului, potrivit art. 8 din lege. În acest caz, constatăm
că nu au intervenit modificări față de legea veche. În schimb, în cazul procedurii insolvenţei, conform dispozițiilor art. 41, alin. 1 din lege „toate
procedurile prevăzute de prezentul
capitol, cu excepţia apelului, sunt de competenţa
tribunalului sau, dacă este
cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripţie debitorul şi-a
avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni anterior datei sesizării
instanţei”.
O altă noutate o reprezintă valoarea-prag (cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi
introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă). Dacă în vechea
legislaţie era stabilită valoarea prag de 45.000 de lei doar în ceea ce
priveşte creanţa creditorului, noua lege stabileşte un alt cuantum, respectiv
de 40.000 de lei, dar se referă atât la creanţa creditorului, cât
şi la datoriile debitorului care trebuie să fie mai mari de 40.000 de lei
pentru a putea formula o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, realizându-se astfel un echilibru între participanţii la procedură.
Un
element nou îl reprezintă termenul
acordat debitorului de legiuitor pentru plata creanţei creditorului. Art.
72, alin. 5 din lege prevede că, în
cazul achitării, până la închiderea
dezbaterilor, a creanţei creditorului care a solicitat deschiderea
procedurii, judecătorul-sindic va respinge cererea ca rămasă fără obiect.
De asemenea, a fost
micşorat termenul de la care creditorul poate solicita deschiderea procedurii
insolvenţei: astfel, creditorul îndreptăţit sa solicite deschiderea
procedurii insolvenţei este creditorul a
cărui creanţa asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă
de mai mult de 60 de zile (faţă de 90 zile, în Legea 85/2006). Acelaşi
termen de 60 de zile îl acordă legiuitorul şi în cazul titularului unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile,
care a fost recunoscută de către administratorul judiciar sau de către
judecătorul-sindic şi al cărei cuantum depăşeşte valoarea prag. Acesta (creditorul)
poate solicita, pe parcursul perioadei de observaţie, deschiderea procedurii de
faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de
zile de la data luării masurii de către administratorul judiciar sau a hotărârii
instanţei de judecată. În plus,
potrivit art. 143, alin. 3 titularul
unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un
cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de
reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan,
trecerea la faliment.
Potrivit art. 112 din lege se instituie o durata maximă a perioadei de observaţie
(cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data confirmării
planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment) care este de 12 luni calculate de la data deschiderii procedurii,
spre deosebire de legislaţia anterioară care nu prevedea o durată maximă.
Toate aceste
modificări aduse la legea
insolvenţei pot constitui un avantaj
pentru creditori prin presiunea pe care o pot exercita asupra debitorului
prin intrarea în faliment, însă reprezintă un dezavantaj pentru societăţile debitoare,
deoarece îngreunează procesul de reorganizare.
StudioLegal/28.11.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu