luni, 6 iulie 2015

Noi reglementări în materie de finanțări nerambursabile. Fluidizarea fluxului financiar în proiectele de mediu.


ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 30 iunie 2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile

Publicat în: M Of. 475/30.06.2015:

Domeniu: infrastructură, mediu, fonduri externe, fonduri europene

Motivele care au generat actul normativ:
-       s-a identificat ca necesară: “crearea temeiului legal astfel încât Guvernul să poată aproba prin act normativ modul de repartizare a sumelor aprobate pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii de mediu, atât pentru lucrările executate şi plătite, cât şi pentru cele rămase de executat”;

-       s-a constatat că “se impune intensificarea efortului colectiv depus pentru a acoperi deficitul potenţial de finanţare până la finele anului”;

-       “soluţia identificată este promovarea unui act normativ în vederea implementării unui mecanism de rambursare către UAT, respectiv către bugetul de stat, a sumelor de bani corespunzătoare investiţiilor finanţate din surse naţionale, în domeniile finanţabile prin programele operaţionale în perioada 2007-2013”;

-       s-a luat în considerare “dificultatea identificării în baza legală existentă a tuturor beneficiarilor/partenerilor/organismelor beneficiare ai/ale mecanismului cererii de plată, constatându-se disfuncţii/întreruperi cu privire la plata către entitatea în drept de a primi sumele aferente cererii, şi anume structurile de economie socială şi întreprinderile create în cadrul proiectului” și că “neadoptarea măsurilor propuse poate conduce la blocarea implementării proiectelor cu efecte asupra gradului de absorbţie a fondurilor alocate României şi, mai ales, asupra creşterii riscului de dezangajare automată a acestor fonduri, putând conduce la blocarea proiectelor, la rezilierea contractelor de finanţare şi, implicit, la dezangajarea sumelor alocate POSDRU de către Comisia Europeană, la grevarea bugetului de stat cu sumele necesare finalizării proiectelor contractate, precum şi cu sumele suplimentare, reprezentând prejudiciu şi cheltuieli de judecată stabilite de către instanţele de judecată”;

-       s-a avut în vedere “necesitatea adoptării în regim de urgenţă a unor prevederi suplimentare în vederea optimizării fluxului financiar cu privire la fondurile finanţate prin mecanismele financiare SEE şi norvegiene şi asigurarea capacităţii de absorbţie a acestor fonduri şi a accelerării ritmului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri finanţate prin mecanismele financiare SEE şi norvegiene coroborat cu recomandările primite din partea reprezentanţilor statelor donatoare de a flexibiliza derularea implementării programelor/proiectelor, eliminând astfel blocajele întâmpinate în derularea implementării acestora;

-       s-a luat în calcul că “neadoptarea în regim de urgenţă a acestor modificări şi completări poate avea consecinţe serioase, generând chiar blocarea implementării programelor/proiectelor, şi ar produce disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra gradului de absorbţie a fondurilor acordate României prin cele două mecanisme financiare, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”

A fost adoptat actul normativ menționat mai sus, cu prevederi referitoare în esență la:

-       obiectivele la care se aplică (art. I);
-       sumele, fluxul și clasificarea bugetară a acestora (II, V, VI);
-       se modifică și se completează:

o   Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

o   Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 13 aprilie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 242/2013.

-       Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Ministerul Fondurilor Europene vor emite norme metodologice de aplicare a prevederilor art. I şi VI, aprobate prin ordin comun.

EFECTE[1]: benefice pentru deblocarea proiectelor pe care actul normativ le are ca obiective, în domeniile finanţabile prin programele operaţionale în perioada 2007-2013 și constituie o conexiune și o legătură cu actele normative ce vor urma pentru fluidizarea programelor aferente perioadei 2014 - 2020.


Red. Av. BRC/StudioLegal/02.07.2015

[1] Dacă se pune în aplicare întocmai și în sensul producerii efectelor juridice ale actului normativ în discuție.

Niciun comentariu: