O speță în curs de soluționare la StudioLegal a ridicat o
problemă interesantă, abordată și în doctrină, la puțin timp după ce noile
coduri “civile” au intrat în vigoare.
Speța este următoarea: o persoană fizică dobândește un imobil –
construcție și teren – în cadrul unei proceduri de licitație publică organizată
de lichidatorul judiciar în vederea valorificării bunurilor debitoarei a cărei
activitate o conduce conform L. 85.
Lichidatorul inițiase anterior vânzării imobilului, față de ocupanții
fără drept ai imobilului, o acțiune în evacuare soluționată favorabil în primă
instanță. În acest dosar, pârâtul face apel și dosarul este în această fază la
momentul dobândirii imobilului în discuție.
Variantele pe care le are succesorul cu titlu particular:
dobânditorul la licitație al imobilului preia acțiunea în evacuare în apel (vom
vedea mai jos sub ce formă), inițiază o nouă acțiune de evacuare (care va dura,
având în vedere procedura administrativă și cel puțin două termene de judecată
estimate) și/sau începe executarea silită a hotărârii din primă instanță
(hotărâre executorie obținută însă de lichidator, în numele debitoarei).
StudioLegal a preferat
să acopere toate aceste variante pentru eficientizare și pentru ajungerea la
obiectivul urmărit.
1) Referitor la prima variantă de lucru: dobânditorul la licitație
al imobilului preia acțiunea în evacuare în apel.
Doctrina, dar și practica judiciară, au identificat o problemă
preliminară și care necesită o soluție.
Introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular se face
pe calea unei cereri de intervenție voluntară sau accesorie a terților în
proces?
Concluzia este unanimă: introducerea în cauză a succesorului cu
titlu particular nu se identifică cu niciuna dintre formele de intervenţie a
terţilor în proces (art. 61-77 C.pr.civ.).
Conform art. 38 și art. 39 alin. 2 C.pr.civ. aplicabile în speță,
transmiterea calității procesuale este o instituție juridică aparte, iar introducerea
în cauză a unor astfel de succesori nu contrazice și nu completează
dispozițiile legale privind intervenția în proces.
Art. 39 alin. 2 C.pr.civ. este clar în acest sens, “în
toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în
cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus
în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, după
împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul
sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după
caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul
universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va
continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în
starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost
introdus în cauză.
Apreciem
că sunt aplicabile și dispozițiile art. 79 C.pr.civ. în ceea ce privește
obligația instanței de judecată de a-l cita pe cel introdus din oficiu sau la
cerere în cauză, i se vor comunica toate actele și un termen pentru formularea
apărărilor, urmând ca terțul – dobânditor cu titlu particular – să ia procedura
în starea în care se află în momentul introducerii în proces. La cerere, se vor
putea administra/readministra probe, iar actele de procedură următoare vor fi
îndeplinite și față de acesta.
Doctrina
a identificat câteva efecte ale acestei instituții distincte ( reglementată de
art. 38 – 39 C.pr.civ.) care reprezintă “mijlocul procesual prin care se pune
în discuție transmiterea calității procesuale active sau pasive a
înstrăinătorului”.
Din
această discuție, tot doctrina a evidențiat și câteva consecințe importante:
- instanţa nu se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu a
cererii, ci îl citează numai pe cel indicat drept succesor cu titlu particular
(art. 79 C.pr.civ.);
- introducerea în cauză poate interveni în orice moment al
procesului, inclusiv în căile de atac, deoarece nu presupune modificarea
cererii de chemare în judecată (art. 39 alin. 2 C.pr.civ.);
- dobânditorul cu titlu particular, introdus în cauză, nu
datorează o taxă judiciară de timbru distinctă de înstrăinător, obiectul
procesului rămânând neschimbat;
- nici partea care a formulat cerere de introducere în cauză a
dobânditorului cu titlu particular nu datorează taxă judiciară de timbru pentru
această cerere, deoarece, din perspectiva acesteia, cererea nu reprezintă decât
un incident procedural care pune în discuţie cadrul procesual sub aspectul
părţilor, fără implicaţii în ceea ce priveşte obiectul procesului.
Raportat la reglementările actuale, în doctrină s-a pus întrebarea
firească: care sunt criteriile în funcție de care instanța decide păstrarea sau
înlăturarea din proces a întrăinătorului?
S-a statuat deja în doctrină că instanța va aprecia în funcție de
fiecare caz în parte, de principiu, după cum identifică sau nu poziții contrare
între înstrăinător și dobânditor. Astfel, dacă înstrăinătorul confirmă
transmiterea calității procesuale (chiar și prin actul de înstrăinare poate fi
menționat acest aspect), prezența acestuia în proces nu se mai justifică.
Dacă, înstrăinătorul ridică obiecții cu privire la actul de
transmitere a calității, atunci, prezența acestuia se justifică, pentru că se
impune ascultarea acestuia de către instanța de judecată la soluționarea și
tranșarea aspectului legat de calitatea procesuală.
Instanța se poate pronunța asupra scoaterii din proces a
înstrăinătorului și o va face prin încheiere interlocutorie.
Durata păstrării în proces a înstrăinătorului nu este determinată,
instanța având posibilitatea să țină înstrăinătorul în proces până se lămurește
asupra transmiterii dreptului, acest moment putându-se prelungi, în funcție de
speță, până la pronunțarea hotărârii finale, când instanța va decide față de
cine a admis sau a respins acțiunea.
2) A doua variantă, aceea a unei acțiuni separate de evacuare, se
poate face, în condițiile noului cod de procedură civilă, pe dreptul comun.
Deoarece, subiectul principal al acestui articol nu îl constituie
procedura de drept comun, nu insistăm asupra acestor aspecte aici.
3) Demararea executării silite a sentinței de evacuare pronunțată
de prima instanță de judecată.
Întrebarea care s-a pus în doctrină, a fost aceea dacă, potrivit
art. 39 alin. 3 este posibilă executarea hotărârii judecătorești contra
dobânditorului cu titlu particular, chiar și când acesta nu a fost introdus în
cauză?
Răspunsul pe care îl urmărim noi nu este expres reglementat în
lege, pentru că, în speță, întrebarea este dacă dobânditorul cu titlu
particular poate pune în executare o hotărâre executorie obținută de
înstrăinător (fără ca dobânditorul să fi participat în dosarul în care s-a
obținut hotărârea executorie).
S-a decis, într-un final și după ezitări că: “indiferent de introducerea sau nu în cauză
a succesorului cu titlu particular, acesta va suporta toate efectele hotărârii
pronunţate în contradictoriu cu
înstrăinătorul sau succesorii universali sau cu titlu universal ai acestuia,
singurele excepţii de la această regulă fiind cele menţionate în alin. (3) al
art. 39 C.pr.civ.. Se înţelege că, în cazul în care litigiul priveşte şi mai
multe bunuri, succesorul cu titlu particular suportă efectele hotărârii
judecătoreşti numai în ceea ce priveşte bunurile dobândite. În acest sens, a se
vedea D.N. Theohari, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 112.”
În concluzie, considerăm că poate fi demarată procedura de
evacuare de către succesorul cu titlu particular[1],
pe baza sentinței obținută de înstrăinător prin lichidator, la cererea
succesorului cu titlu particular, conform interpretării de mai sus date de
doctrină. Limitările prevăzute de art. 39 alin. 3 C.pr.civ. sunt instituite
tocmai pentru a asigura o minimă protecție succesorului particular de bună
credință care nu mai poate fi evins de adevăratul titular.
Ca atare, o cerere de executare silită a sentinței executorii de
evacuare obținută de înstrăinătorul bunului, poate fi pusă în executare la
cererea dobânditorului bunului, succesor cu titlu particular care n-a
participat la această judecată în primă instanță în dosarul de evacuare (nici
nu avea calitate, pentru că a dobândit bunul ulterior pronunțării acestei
sentințe, în timpul judecății în apel care nu s-a finalizat încă).
Cuvinte cheie: evacuare, executare silita, dobanditor cu titlu
particular, art. 39 CPC, sentinta executorie.
București
StudioLegal/Av.
BRC/10.07.2015
[1] Pentru
argumentarea soluţiei potrivit căreia succesorii cu titlu particular,
indiferent de introducerea lor în cauză, suportă efectele hotărârii pronunţate
în legătură cu dreptul ce a făcut obiectul transmiterii, a se vedea A. Nicolae,
în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi
adnotat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, vol. I, pp. 983-985.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu