Cauza C‑34/13 - Monika Kušionová împotriva SMART Capital a.s. – Dreptul la locuința familială

În această cauză C.J.U.E. interpretează Directiva 93/13/CEE în sensul aplicării în mod diferit a normelor interne cu privire la executarea silită a imobilelor care au caracter de locuință familială a consumatorilor.

Concluzia C.J.U.E. este următoarea: “Dispozițiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite recuperarea unei creanțe, întemeiată pe clauze contractuale eventual abuzive, prin executarea extrajudiciară a unei garanții care grevează bunul imobiliar dat în garanție de consumator, în măsura în care această reglementare nu face practic imposibilă sau excesiv de dificilă apărarea drepturilor conferite consumatorului de această directivă, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.”

Astfel, instanțele naționale sunt obligate să analizeze proporționalitatea dintre măsura executării silite cu privire la imobilul cu caracter de locuință familială a debitorului și situația materială concretă a familiei acestuia. În concret, dreptul național trebuie să garanteze debitorului dreptul de a contesta în mod direct și efectiv măsurile prin care contractul de credit bancar devine actul în baza căruia se începe executarea silită imobiliară, pentru a nu se încălca art. 38 și art. 47 Carta Drepturilor Fundamenatele ale Uniunii Europene (“politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor”, „dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil”).

Conform acestei decizii a C.J.U.E. instanțele din România trebuie să verifice din oficiu existența clauzelor abuzive din contractele de credit bancar care sunt executorii în momentul în care se solicită de către creditor învestirea cu formulă executorie, lucru care nu este prevăzut de normele interne la acest moment.

În cauza Kušionová C.J.U.E. menționează faptul că în ceea ce privește caracterul efectiv și disuasiv, în cursul unei astfel de proceduri de executare extrajudiciară a unei garanții, instanța națională competentă ar putea, în temeiul normelor interne, să adopte orice măsură provizorie care interzice continuarea executării unei astfel de vânzări, ceea ce presupune că instanța națională trebuie să ia din oficiu măsura suspendării executării silite dacă se constată faptul că există clauze abuzive în titlurile executorii pentru care se solicită învestirea cu formulă executorie, având în vedere caracterul incert al creanței. În ceea ce privește, mai concret, consecințele provocate de evacuarea consumatorului și a familiei acestuia din locuința care constituie reședința lor principală, Curtea a subliniat deja că este important ca instanța națională competentă să aibă la dispoziție măsuri provizorii care să permită să suspende sau să împiedice o procedură nelegală de executare ipotecară atunci când dispunerea unor astfel de măsuri se dovedește necesară pentru a garanta protecția efectivă urmărită de Directiva 93/13 (a se vedea în acest sens Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 59).

C.J.U.E. face trimitere în soluția sa la dreptul la viață și la dreptul la locuința familială care sunt garantate și protejate de C.E.D.O., menționând următoarele: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, pe de o parte, că pierderea unei locuințe este una dintre cele mai grave atingeri aduse dreptului la respectarea domiciliului și, pe de altă parte, că orice persoană supusă riscului de a fi victima unei astfel de ingerințe trebuie în principiu să fie în măsură să solicite examinarea proporționalității acestei măsuri (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea McCann împotriva Regatului Unit, nr. 19009/04, § 50, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2008, și Hotărârea Rousk împotriva Suediei, nr. 27183/04, § 137).

În concluzie, imobilul locuință poate face obiectul executării silite având la bază un contract de credit bancar în condiții care să asigure proporționalitatea acestei măsuri cu normele interne care protejează drepturile debitorului, acestea fiind art. 258 și art. 321-322 Cod civ. român care prevăd și notarea în Cartea Funciară a imobilului ca locuință de familie.

Pentru a putea obține protejarea din partea statului, familia trebuie să își noteze în cartea funciară locuința, chiar dacă soții sau unul dintre soți nu are dreptul de proprietate asupra imobilului la momentul notării. După notare, caracterul de locuință de familie al imobilului este opozabil tuturor, inclusiv creditorului urmăritor, cesionarului creanței sau adjudecatarului imobilului respectiv.

Red. Av. D.I./10.11.2014