În 18 Decembrie 2014 C.J.U.E. a pronunțat o
hotărâre prin care a stabilit că banca este obligată să verifice bonitatea
clientului și să-i explice clar riscurile.
Speța a avut în vedere două cazuri în care
trei persoane au încheiat cu o bancă din Franța două contracte de credit pentru
nevoi personale. Cei trei clienți au fost în imposibilitatea de a mai plăti
ratele la bancă iar aceasta a introdus o acțiune în instanță pentru recuperarea
soldului și a dobânzilor aferente.
Instanța națională a trimis în august 2013 întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a interpreta legislația europeană în domeniu.
C.J.U.E. a interpretat Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului.
Astfel, CJUE a decis că directiva pune în sarcina băncii obligații de informare și de furnizare de explicații pentru ca împrumutatul să poată decide în cunoștință de cauză dacă ia sau nu creditul.
Conform interpretării realizate de C.J.U.E. directiva obligă banca să furnizeze clienților o fișă de informații standard la nivel european privind creditul de consum și să verifice bonitatea consumatorului.
În speță C.J.U.E. a analizat art. 5 alin. 1) și 6) al directivei:
"Cu o perioadă rezonabilă de timp înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă, creditorul și, unde este cazul, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza termenilor și a condițiilor de creditare oferite de către creditor, precum și, dacă este cazul, a preferințelor exprimate și a informațiilor furnizate de către consumator, informațiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit. Aceste informații, furnizate pe hârtie sau pe alt suport durabil, sunt furnizate prin intermediul formularului <<Informații standard la nivel european privind creditul de consum>> care figurează în anexa II. Se consideră că creditorul a respectat cerințele de informare prevăzute la prezentul alineat și la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2002/65/CE în cazul în care a furnizat <<Informații standard la nivel european privind creditul de consum>>".
"Statele membre se asigură că
creditorii și, unde este cazul, intermediarii de credit oferă consumatorului
explicații corespunzătoare, pentru a-i permite să evalueze dacă acel contract
de credit propus este adaptat la nevoile sale și la situația sa financiară,
unde este cazul, prin explicarea informațiilor precontractuale care trebuie
furnizate în conformitate cu alineatul (1), caracteristicile esențiale ale
produselor propuse și efectele exacte pe care le pot avea asupra consumatorului,
inclusiv consecințele neplății din partea consumatorului. Statele membre pot
adapta modul și măsura în care se acordă asistență, precum și identitatea
părții care o acordă, la circumstanțele speciale ale situației în care este
oferit contractul de credit, la persoana căreia îi este oferit și la tipul de
credit oferit".
C.J.U.E. a accentuat că băncile au obligația să evalueze capacitatea reală a clientului de a suporta creditul și să-l informeze pe acesta prin explicații adaptate lui:
"Articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că, deși nu se opune ca creditorul să furnizeze explicații corespunzatoare consumatorului înainte de a fi evaluat situația financiară și nevoile acestuia din urmă, este posibil ca evaluarea bonității consumatorului să impună o adaptare a explicațiilor corespunzatoare furnizate, care trebuie comunicate consumatorului în timp util, anterior semnării contractului de credit, fără să dea însă naștere obligației de a întocmi un document specific", a decis C.J.U.E.
Trei principii pe care le are la
bază jurisprudența C.J.U.E. trebuie avute în vedere la nivel național pentru
înghețarea cursului la nivelul din momentul acordării creditului:
1.
Legislația în materie se întemeiază pe ideea
că un consumator se află într-o situație de inferioritate față de agentul
economic, situație care îl determină să adere la condițiile stabilite în
prealabil și impuse de acesta. Este vorba despre contractele de
adeziune utilizate de bănci.
- La încheierea unui contract de împrumut în
valută consumatorii trebuie să poată evalua consecințele economice ale executării
contractului, la rambursarea împrumutului, a unui curs de schimb diferit
de cel aplicabil la momentul contractării creditului.
3.
Contractul de împrumut trebuie să indice în
mod transparent motivele, condițiile și elementele mecanismului de schimb al
monedei străine. Consumatorul trebuie să poată anticipa și să înțeleagă
consecințele obligației pe care și le-a asumat, iar raportul dintre consumator
și bancă să fie echilibrat din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor.
O acțiune la
instanța națională poate avea șanse mari de câștig pentru reducerea drastică a
sumelor ce trebuie achitate de consumatorii care au contracte de credit în
valută. Aceste sume se pot reduce la jumătate sau chiar la o treime, având în
vedere și reducerea dobânzilor și penalităților de întârziere ca urmare a
reducerii soldului creditului.
De asemenea trebuie
menționat și apreciat faptul că ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția
Consumatorilor) a hotărât să exercite un rol activ prin introducerea acțiunilor
în instanță împotriva băncilor în vederea anulării clauzelor abuzive din toate
contractele de credit bancar pentru reducerea sumelor ce trebuie plătite de
împrumutați.
Red. Av. D.I./StudioLegal/09.04.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu